Vacanta la Gura Humorului

Cea mai tare vacanta... in facultate, cum sa nu, pe la 20 de ani, fara griji si fara bani.
Numai ce terminasem anul I de facultate, vacanta studenteasca, lunga si fara probleme, pe acasa prin Galati, cu niste prieteni fosti colegi de liceu, ca facand facultatea prin Bucuresti printre studenti din locurile alea faimoase unde se bat cuiele in harta, nu prea aveam cu cine sa ma cuplez.
Buun, vara lunga, noi pe acasa, buzunarele goale, ne tot framanatam creierii cum sa ne lipim la o iesire ieftina fara a ne trezi cu ursul peste noi in cort sau a sta pe la babe nebune in gazda (prietenii stiu de ce), dar caldura parca nu tinea cu noi ca nu ne trecea nicio idee viabila prin tartacute. Asta pana intr-o zi, cand Alex, o tipa cu idei nastrusnice isi pune neuronii toropiti in miscare, si descopera ca avea o matusa la Gura Humorului pe care nu o mai vizitase de ceva ani si care peste toate avea si o casuta cu cateva camere in plus. In fine, telefoane, lamurire, matusa e de acord sa ne primeasca moca.

Asa ca la 6 30 eu, Vali, Catalin, Alex si Teo, pe jumatate dormind pe noi, ne aflam pe peronul garii din Galati, asteptand sa plece acceleratul Galati-Cluj Napoca, pe ruta Iasi-Suceava (vorba cantecului cu Pishto "vine trenul din Galati, plin cu unguri spanzurati", parerea mea ca poate fi adevarat din moment ce ca sa ajungi la Cluj trebuie sa tai pe lung toata Moldova). Revin, pleaca trenul, fericire mare dar putina vreme ca vedeam pe geam cum carutele ne depaseau una dupa alta. Dupa o ora facusem doar vreo 20 km, ca se lucra la linie (pe Galati-Tecuci nu am prins in 20 de ani niciodata un moment in care sa nu se lucreze la linie, cred ca e un lait-motiv). Mai trece inca o ora si vreo jumatate si in sfarsit ajungem la Tecuci. Dupa asta a mers bine, in sensul ca am mai facut vreo 2 ore pana la Iasi, unde in gara aveam intalnire cu un prieten stabilit pe acolo, cu care nu ne mai vazusem de multa vreme. Intr-un final, dupa pranz ajungem si noi la Gura Humorului, dupa ce descoperim cu stupoare ca jumatate din mancarea luata ca pachet fusese uitata de subsemnatul in propriul frigider.

Acasa la matusa Alexandrei era foarte fain, in sensul ca eram cazati eu cu Vali intr-o camera, Catalin in camera de langa si fetele intr-o camera la mansarda, care spre deosebire de ale noastre avea televizor si cablu. Casa era oarecum pe versant, un aer foarte fain, de munte, avea si doi caini foarte prietenosi, Max si Teresa, si doua pisici nebune foc. Treaba a fost cand am inceput sa despachetam, ca eu imi intinsesem prosopul de fata pe un spatar de scaun si Catalin (care mai apoi avea sa descopere ca isi uitase prosoapele acasa) a crezut ca era al lui, si s-a sters cu el dupa ce a facut dus.Discutia de dupa:
-Hai, ma, nu te supara, ca l-am folosit doar o data, nu e murdar...
-Adica dupa ce te-ai sters cu el la fund sa ma sterg eu pe fata?!
Bineinteles ca primul loc unde am mers dupa ce am mancat de pranz a fost piata din apropiere, ca sa ne luam prosoape.

Cine nu stie cam cum e Gura Humorului trebuie sa precizez ca e un fel de Ianca fara avion, adica prea multe nu ai ce sa faci pe acolo, asa ca vreo 2-3 zile am fost pe la un complex turistic din zona, pe la Voronet (unde am facut niste poze foarte tari cu Vali purtand fusta pentru ca intrase cu pantaloni scurti), la muzeul lor de istorie si traditii populare (foarte bine realizat si foarte interesant), loc in care pe cativa ne-a lovit boala in sensul diareii si a starii de voma, nu stiu de la ce dar eu as banui niste afine mancate mai devreme, noroc de budele curate ale muzeului.

Dupa o zi de facut pipi prin fund si dat afara toata mancarea la 10 de secunde dupa ce terminam de inghitit, ne-am pus noi pe picioare si am zis ca o plimbare de cativa kilometri nu ar strica, motiv pentru care am luat-o la pas spre manastirea Humor (daca imi aduc bine aminte e la vreo 10 km de oras), pe o caldura inabusitoare. Nici nu ajungem bine la manastire ca cerul se intuneca cu niste nori negri, incep tunetele si fulgerele si da-i ploaie. Stam noi ce stam, poate s-o opri. Da' de unde. Ploua de rupea. Dupa vreo 2 ore se mai domoleste ploaia si reusim sa gasim un nene cu o masina care sa ne duca inapoi in oras, bineinteles contra cost, la tarif de "ori mergeti cu mine, ori stati aici pana maine sa va ploua".

Ploaie ca aia nu am vazut in viata mea, a plouat 4 zile in continuu, cu usoare domoliri din cand in cand, ocazie cu care puteam da fuga la un magazin apropiat (fuga la propriu, din cauza ploii care statea sa se inteteasca si din cauza unor caini din zona care abia asteptau vanat proapat) sa luam bere si paine. Si nu mai vorbesc de frig, ca deja dadusera drumul la centrala ca sa putem sta inauntru cat de cat mai subtirel imbracati. Jucam carti si table toata ziua, in casa, ca afara nu puteam iesi o data din cauza ca ne-ar fi udat ploaia si apoi pentru ca am fi ramas cu incaltarile de vara scufundati in noroiul format. Monotonia asta a fost sparta de faptul ca din cauza ploii abundente se busisera canalizarile si se infundase in proportie de 90% wc-ul din casa, motiv pentru care am fost nevoiti sa-l folosim cat mai putin, pentru treaba mica mergand pe ideea "la cat a plouat, ce mai contez si eu acolo".

In penultima zi a sederii noastre s-a oprit ploaia si a dat soarele. Foarte fain, cu singura exceptie ca noroiul inca ne impiedica sa ne facem de cap pe afara, insa pana a doua zi dimineata s-a mai uscat, motiv pentru care am decis in unanimitate sa mai stam o zi. Ce bucurie a fost pe capul gazdei imi imaginez. Totusi trebuia sa mai stam o zi ca sa ajungem si la Suceava. Ca sa ajungem acolo trebuia sa luam fie maxi taxi, care trecea din ora in ora si noi tocmai il scapaseram, fie o masina mica de la ciubucari, niste indivizi foarte dubiosi care faceau curse cu masinile proprii, asa ca am optat pentru cea de-a doua varianta, stand inghesuiti patru pe bancheta din spate de la o dacie condusa ca la raliu de urmasul lui Stefan cel Mare, de parca strazile din Moldova ar fi fost ale lui. La capat de drum, dupa parlamentari si faze de genul "oricum mergeai si cu patru, dar noi am fost cinci, si platim fiecare" am convins pa vajnicul moldovean sa ne duca pana la cetate. Suceava e un oras frumos, si dupa ce ne-am mai plimbat pe la Muzeul Satului Bucovinean, parca asa se numea, chiar langa cetate, prin cetate, pe la muzeul de istorie si pe la cateva biserici, hai sa mergem inapoi acasa. Acuma facusem noi un calcul ca mai ieftin ar fi fost cu trenul, dat fiind ca plateam redus, decat cu masina, asa ca nu mai stiu de unde am reusit sa facem rost de o harta si hai sa gasim gara. Cine stie Suceava, stie si ca gara e undeva la mama naibii, pe niste coclauri, departe de oras. In cautarea aventurii am pornit si noi pe jos, din ideea ca era vara si ziua lunga. Ne-am gasit. Dupa ce am mers cativa kilometri buni, de ne-au iesit ochii din cap, prin niste zone unde ne tineam mainile pe portofele (nu ca ar fi avut ceva prin ele, doar asa, din reflex), am ajuns la gara. Acolo am intalnit-o pe Andreea Marin in vremurile ei de glorie, in sensul ca nu aveam tren spre Gura Humorului decat foarte tarziu in noapte, ceea ce dat fiind ca nici casa gazdei noastre nu se afla prea aproape de gara ar fi insemant sa ne manance lupii si ursii pana acolo, plus ca si noi eram la fel de hamesiti ca si salbaticiunile. O luam noi inapoi, cu singura diferenta ca de data asta am luat un microbuz catre oras, nu am mai mers pe jos (apropo, era si la deal, asa ca nu aveam nicio sansa sa mai biruim drumul). Ajunsi inapoi in Suceava pe la apus am reusit sa gasim locul de unde plecau microbuzele spre Gura Humorului si chiar sa prindem unul care tocmai pleca si in care eram doar noi cinci si inca un nene. Nici nu apuca Vali sa se intrebe daca scoate profit avand in vedere cat de gol circula, ca microbuzul si ajunge in primul sat, unde se urca un tigan cu piranda si cu trei puradei, insotiti de nedespartitele sacose de rafie. Si cand zic tigan zic din ala clasic, rasa comuna, cu mustata, palarie, pantofi negri cu cioc si nespalat de la ultima inundatie. Unde nu incepe sa puta in masina de te usturau narile si curgeau ochii ca-n reclama aia cu sombrero de ceapa. Noroc de turela deschisa ca mai intra aer in spate si de soferul care se pregatea de decolare ca am ajuns repede si am putut trai sa apucam si ziua plecarii, cu lacrimi, suspine, beutura si spinari rupte de bagaje.

Cum am scris la inceput, nu a fost cea mai faina vacanta, ci vacanta cea mai tare, cu prieteni burlaci, aventuri, romanisme. Mi s-a parut cea mai potrivita aici. Sigur, puteam scrie despre strainataturi, ca ce frumos e pe acolo. Asta o stim toti cei care am reusit macar o data sa trecem hotarele tarii. Totusi, dupa mine, vacantele din studentie raman adevaratele vacante.

Acest articol participa la concursul organizat de visurat.ro si sponsorizat de Arsenal Park, tabara de vacanta