Redu caldura ca-i criza, mon cher'

De cateva zile a venit frigul si la noi, si dupa cum stiti, Galatiul, ca la multe alte capitole, este un oras codas si la ajungerea frigului. Ce daca ruskya zima e mai aproape de noi si fratii de peste prut vin incaltati cu tenisi, la noi tot e cald. Cine a fost vreodata in combinat sau in Moldovulcan stie la ce ma refer si care e sursa.

Ei, de cateva zile chiar s-a facut frig. Dar un frig din ala cumplit, completat de specificul vantos al orasului de la Dunare, de-ti ingheata moaca in cateva minute si spatiul interbucal (adica ala dintre fese, ca gura ingheata de cum o deschizi) se face bocna si el repede daca te prinde pe la banci, tribunal, stadion sau prin alte parti unde bate vantul si cand e canicula si calm atmosferic.

Anul asta e deosebit. De ce? Hai sa incep nu cu foarte mult timp in urma, adica de acum doi ani. Cum am mai povestit prin niste articole, stau intr-un bloc unde majoritatea vecinilor sunt pensionari, si nu din aia din armata sau securitate cu sute de milioane pe luna, ci din aia simpli. Iarna de cum dadea gerul, caloriferele mergeau asa si asa, mai mult in directia frigiderului, ca era totul la pausal si plateam cat zicea furnizorul, asa ca vecinii dadeau goarna la aragaz, ca si gazul era tot la pausal si nu foarte scump. La mine, unde zece ore pe zi nu statea nimeni si peste noapte dormeam, nu imi permiteam sa las focul aprins mai mult de o ora -doua, cam cat gateam ceva la aragaz, plus ca mirosul de mercaptan ars nu era prea placut... in fine, unde nu e bani nu e nici pretentii (cum imi spunea un taran de plutonier in armata).

Anul trecut, dupa multe lupte cu mentalitati gen "fac eu economie, dar de ce sa platesc pentru citire, ce, nu pot sa-mi citesc si singur cat arata?...", am reusit de ne-am pus repartitoare pe scara. Acu' eu mi-am pus si calorifere noi, ca alea de 40 de ani de la facerea blocului cam dadeau rateuri. Iarna trecuta a fost boierie... cald si bine. Ce-i drept ca a si mers repartitorul, dar am facut ceva economie fata de cat plateam inainte. Asta pana a venit nota de plata la intretinere...
La mine a fost bine, nu mai tin minte exact cat, dar nu a sarit de 150 lei caldura, si a fost cald, nene, nu ca inainte cand sarea de doua milioane si tremuram in casa. Problema a fost la vecini. In afara de cativa care aveau cam ca mine, dar si varste apropiate, la ceilalti factura la caldura daca nu era de cateva sute de mii, chiar batea spre zero absolut. Bun, zic, oamenii pensionari, se duc dimineata si iau paine, in rest stau cu ilicul sub plapuma intr-o singura camera, nu deschid geamurile, merge si fara calorifere cand nu e ger cumplit afara. Asta pana mi-au fugit ochii pe coloana tabelului unde era nota la gaz. Sa lesin, nu alta... am platit vreo 80 de lei, asta in conditiile in care am folosit gazul doar la gatit cateva chestii.

Ca era la pausal... adica inchid caloriferul si fac economie cu repartitorul dar dau drumul la aragaz, ca platesc toti fraierii din bloc gazul. Asta pana ne-am bagat picioarele si am propus in sedinta de asociatie sa se traga contor separat la gaz de fiecare apartament. Iar lupte, iar idei de genul "facem bomba in bloc", "i-ati vazut pe aia de la Craiova cum a sarit blocul in aer si au ramas oamenii pe drumuri", ca doar daca stai acasa toata ziua ai si timp sa te uiti la prosteve la ora 5, dar pana la urma am reusit si treaba asta. Acum platesc maxim 15 lei la gaz pe luna. Caldura nu trece de 150. Oricum, daca la vecini e frig in case imi ia si mie din caldura, dar trecem peste. Ideea e ca platesc cat consum. Ca vecinu' daca vrea sa arda gaz de cateva milioane, e treaba lui. Nu plateste cateva sute de mii si ceilalti fraieri restul. C-asa-i normal. Intr-adevar nu e normal ca din pensie sa nu stie ce sa ia mai intai, si sa nu ii ramana prea multi bani sa se incalzeasca pe vremea asta, dar nu e vina mea aici. Pentru ca eu vreau sa imi fie cald si deocamdata imi permit chestia asta. Si pentru ca nu sunt obligat sa-mi permit sa-i fie si lu' vecinu' cald.

Abia astept 1 ianuarie

Ce astept eu de la 1 ianuarie? Cum care ianuarie? 2009, desigur. Pai astept sa se introduca legea aia care ii obliga pe patronii de bodegi/bombe/restaurante/pizzerii si alte asemenea sa aiba un spatiu de minim 50% din spatiul total al localului acordat nefumatorilor, delimtat concret.

Eu nu sunt anti fumat, din partea mea oricine paote sa traga din ce tigara vrea. Problema apare atunci cand vreau sa beau si eu ca omul o bere sau o cafea in oras si oriunde m-as duce trebuie sa ma imput ca pompierul. Nici la bodegile care se respecta gen Amadeus, Cafe Journal, Trandafirul (adica locuri unde poti sa mergi ca sa bei ceva, nu neparat sa mananci, asta in caz ca se gasesc niste unii sa zica de mine ca nu cunosc locurile selecte din oras), desi sunt spatii separate pentru fumatori si nefumatori, totusi separarea nu se face cu nimic (cu exceptia Trandafirului, unde nefumatorii stau intr-o cusca separat, cam ca la zoo). Pur si simplu stau la o masa care e de nefumatori, si la masa alaturata sunt cinci care trag de zor din tigara, ca de acolo incepe spatiul destinat fumatorilor. Adica respectam litera legii dar nu si spiritul ei. Poate de la 1 ianuarie nu va mai trebui sa stam in acelasi aer, nu stiu, eu sper, problema mea nu e ca respir aerul ala, ca si la munca sunt multi care fumeaza, problema este ca iesi de acolo mirosind a furnal si chiar nu vad unde e placerea si relaxarea in chestia asta.

Muncesc ca sclavu'

Numai ce ma trezisem azi dis de dimineata (adica pe la vreo 10, ca doar era sambata) ca ma suna sefu'. Cum orice negru de pe plantatie (asa, ca mine) stie ca asta nu e un semn bun, adica nu prea ii sta in obicei sa sune ca sa intrebe de sanatate sau sa-ti ureze sarbatori fericite, cam asa stie si care a fost starea mea de spirit cand am vazut cine ma suna. Bineinteles ca m-a chemat la munca. Ce conta ca era sambata, ca eram liber.... pulimea sa munceasca. Din patriotism si spirit de sacrificiu. Nu am avut ce face si m-am dus. Nici la munca nu am avut ce face.... m-am uitat la stele (dat fiind ca era zi m-am plictisit repede) si pe la 1 m-am carat. Ma chemase degeaba, ca se putea si fara mine. Acuma poate ca omul nu avea bani de porc si s-a gandit sa-si umple frigiderul doar cu costul unui apel de cateva minute. Se prea poate. Tot ce vad eu e doar o bataie de joc imensa, care devine din ce in ce mai permisa dat fiind ca suntem in criza economica, nu sunt bani, vechea poveste...

In primul rand criza loveste in buzunarele noastre... la un salariu negociat in euro la inceput, dar platit in lei (bineinteles ca a ramas aceeasi suma in lei, indiferent de cursul ascendent al euroiului), acuma se pune problema reducerii salariilor din cauza ca nu mai sunt asa multi bani ca la inceput. Bun, atunci se pune problema in felul urmator, daca primesc mai putini bani pentru aceeasi munca, atunci voi munci mai putin. Doar ca seful si patronii nu gandesc asa. Ei vor bici de rahat. Si vor sa si plesneasca, ca doar nu vin la birou zilnic degeaba. Daca deschizi gura ti se da in cap.... ca poti sa pleci oricand, ca mai sunt multi altii care vor sa-ti ia locul, ba chiar esti fortat sa pleci in unele situatii, cand vorbele tale zgaraie prea tare urechile cuiva care crede nefondat ca el a inceput compania si cu el se va termina (cu toate ca nu-ti ceri decat drepturile legale, pe care un parlament impotent dintr-o tara bananiera le-a votat).

Acu' imi aduc aminte de o faza mai din vara, cand am bagat ca aia din filmele vechi cu puscariasi vreo saptamana 12 ore pe zi plus sambata si duminica. Seful meu mi-a promis o zi libera platita pentru chestia asta. Numai ca zilele libere platite se aproba de catre directorul de departament, seful direct doar confirmand pe cerere ca au fost lucrate n ore suplimentare si ca sclavul, pardon, angajatul, are acoperire pentru dreptul pe care si-l cere. Nu am ajuns sa-l vad pe director la ochi, dar am bagat cererea mea la secretara lui, pentru semnat. Peste vreo 2 ore ne cheama la el, pe mine si pe sefu'. Puli, vaselina, perversiuni, tot tacamul, timp de vreo jumatate de ora. Explicatii, idei comuniste, munca patriotica. Noi nu am zis nimic, l-am lasat sa termine. Sefu' se facuse mic de tot. Am revenit cu explicatiile mele si cu baza legala, accentuand faptul ca normal ar trebui sa cer vreo 4-5 zile, nu doar una... Atat mi-a fost pentru urmatoarele 10 minute explozive. Nu stiu cum de nu m-a dat afara. Sincer, la momentul ala m-as fi bucurat sa o faca. Poate ca s-a gandit ca ar avea cam mare nevoie de mine pe viitor(probabil de asta mi-a si aprobat cererea).

Acum cred ca urmatoarea hartie pe care i-o voi face va fi demisia mea, dar ma mai gandesc. M-am saturat sa bag peste program si sa nu-mi fie recunoscuta munca pe care o fac nici cu libere dar nici cu bani. Pentru ca sindicatul vegheaza. Ca la reclama aia la FNI, dormim linistiti ca niste gigei care pupa in cur AGA ne reprezinta in fata unora care cred ca odata cu ei se termina pamantul. Pentru ca la noi toti sunt smecheri, si legea e doar pentru fraieri. Uneori ma intreb cand o sa fie si in tarisoara asta mai bine pentru noi, astia mici. Si de cate ori am intrebat niciodata nu am primit raspuns. Ori poate mai am de asteptat vreo cateva sute de ani.

Profu' de conta

Privind tabloul de mai sus mi-am adus aminte de o intamplare din vremea facultatii, intamplare al carei element central este contabilul si in acelasi timp profesorul de contabilitate ilustrat in tablou.

Eram un student la drept, amarat, din provincie, aterizat din greseala la Bucuresti. Prin anul doi, daca-mi aduc bine aminte, am facut o disciplina care se numea ceva gen bazele contabilitatii, oricum, tot un fel de contabilitate. O materie total aiurea in curriculum, dar care, ca toate disciplinele puse de umplutura prin scolile romanesti, era tinuta de unul dintre cei mai tafnosi si rai profesori pe care i-am avut. Adica era chiar un motiv de mandrie sa fii restantier la conta', daca treceai cu 5 erai cel mai jmecker, si daca luai 6 sau 7 ( ca mai mult nu vedea nimeni) chiar dadeai de banuit ca ai carat cateva kile/litri buni de referat la prof.

Ei bine, profu' era un tip foarte tantos si intepat, fiind un profesionist in materia lui stia ca nimeni nu are cu ce sa dea in el. Stia foarte bine ce stia. Era foarte greu sa discuti cu el si doar putini norocosi se bucurau de acest privilegiu. La cursuri avea pretentia la prezenta de 100%, la fel ca si la seminarii. Daca vroiai sa-l intrebi ceva, era cea mai mare greseala sa-l intrerupi, trebuia sa ridici mana, el te vedea, si dupa ce isi termina ideile te lasa sa zici ce aveai pe suflet. Daca il intrerupea cineva era jale, ca avea un mare defect, acela de a tine minte chipuri. Partea proasta la faza asta e ca mai avea un defect mare, ala de a tine minte nume si a le asocia cu chipurile. Adica daca te tinea minte de la curs, la seminar afla cum te cheama si la examen aflai si tu ce insemnau toate astea. Pe langa asta, daca lipseai la un curs te tinea minte si riscul era maricel ca pe la examen sa te trezesti cu o nota calculata la procentul de prezenta. Privindu-l te baga in sperieti. Doar ca mai avea un defect, de data asta in detrimentul lui. Era fonfait.

La un curs, (cu stornarea parca, nu-mi aduc bine aminte) profu' tot scria el operatiuni cu conturi pe tabla, explicand in acelasi timp. Un coleg, oltean de felul lui, (adica era din Craiova), cam neinspirat si din topor, ridica mana. Acu' daca aveai nelamuriri si intrebai pe colegul, profu' tot ca pe o intrerupere o lua, si vai de aia de vorbeau. Asa ca singura modalitate de lamurire era sa-l intrebi pe el. Termina profu' de stornat sau ce facea pe acolo, il vede pe asta cu mana pe sus.

-Zi.

Se ridica el usor din banca, mai cu frica...

-Dom' profesor, ma scuzati, eu nu inteleg, alea sunt posturi sau costuri?

-Fhosthuri, ma, ce nu-ntelegi?...

-Pai... posturi sau costuri?

-Fhosthuri, ma... un fhosht, doua fhosthuri, trei fhosthuri...

Inutil sa spun ca incercam cu un alt coleg din rasputeri sa-l tragem pe asta inapoi in banca si sa-l facem sa taca, in timp ce toata sala incerca sa se abtina sa nu pufneasca intr-un un ras generalizat, care probabil ar fi atras porecla promotiei printr-o descriere cam asa "cei mai prosti la contabilitate. Niciunul nu a trecut examenul". Numai ca profu' ne-a vazut si si-a mutat atentia asupra noastra.

-Ce aveti, bai cu baiathul?...

Noi ca nu, ca ii explicam noi dupa ora, sa nu intrerupa cursul prea mult cu intrebarile lui etc... ce mai, calcaseram pe bec si gata.

Bineinteles ca la examen am luat amandoi 4. Olteanul la fel. Probabil s-o fi prins profu' intr-un tarziu care era nelamurirea lui. In septembrie tot intepat, tot de sus, de la inaltimea batului infipt in dos, ne-a intrebat parinteste :

-Ce fatheti, baieti? Sa va threc thau nu in anul threi?

Tabloul “Corneliu Baba, Portretul unui contabil (profesorul Busuioc)” poate fi vazut in perioada aceasta la Galeriile de arta Artmark. Aceasta poveste a fost scrisa pentru a participa la concursul organizat de Dgeneration.

La Braila trebuie sa stii chineza

Ieri nu stiu cum de m-au pacalit batranii sa merg in piata centrala cu ei, la cumparaturi de Mos Nicolae. Chiar nu stiu cum de m-au pacalit, ca in primul rand mie mi-e scarba de aglomeratie si caldura, si oricum nu ma imbrac cu haine luate din piata (ca sa ma laud si eu, na... mi le iau de la magazine nu de la tarabe, cu toate ca sunt cam la fel dpdv calitativ).
Ajuns in hala si rupt in doua de aglomeratie si caldura (printre standuri abia au loc sa treaca doua persoane, iar daca mai sunt si care se uita la vitrine si stau, atunci chiar ca se blocheaza, sa nu mai spun de niste tanti care venisera cu copii in carucior si se chinuiau sa treaca pe acolo). Cum ma rugam eu sa termine mai repede cu uitatul, imi cad ochii intamplator pe un stand de incaltaminte... ghetele sunt moartea mea. Intru sa ma uit. Niste ghete superbe, imblanite, aratau grozav. Pe geam era o coala A4 lipita, pe care scria "Incaltaminte din piele naturala, fabricata la Braila). Acuma nu mai conta daca ghetele sau doar pielea e fabricata la Braila, iau si ma uit. Le intorc pe toate partile, superbe, cu exceptia unei inscriptii de pe eticheta, ceva in genul LIN XIAO QUIN. Buun, o fi numele muncitorului chinez de la fabrica din Braila. Iau alta pereche. Pe talpa gasesc tot ceva in genul XING YANG. Incepe sa ma intepe nasul. O intreb pe tanti aia care se arata dornica sa ma serveasca, care e treaba cu incaltamintea fabricata la Braila pe care scrie in chinezeste.
-E facuta la Braila dar e pentru export, domnu'
-Nu zau, pai si daca e pentru export, de ce scrie in chinezeste?
-Pai le exporta in China...
Am multumit de informatie si am plecat.
Mi-am scremut creierii pana acasa incercand sa pricep cum vine asta... ca doar in vanzatorii romani chititi sa-si satisfaca clientii poti avea toata increderea. Totusi, chiar asa sa duduie economia romaneasca incat sa exportam incaltaminte in China?

Nea Sergiu, tot un mare pisicher

Trebuie sa marturisesc ca pana acum cateva zile am fost un mare fan Sergiu Nicolaescu. Nu conta ca erau propagandistice, bombastice, aiurite, fara sens etc, filmele lui mi-au placut aproape toate. Numai ca omul mai si imbatraneste si se lasa dus de curent.

Revenind, nu mi s-a parut deloc deplasat faptul ca nea Sergiu a primit finantare pentru filme, in timp ce "marii" regizori tineri au fost lasati pe uscat dupa ce au adus premii internationale. (Dupa mine 432 sau Moartea d-lui Lazarescu, Furia sau Milionari de wknd mi se par niste scarbe de filme, lasand la o parte valoarea ideii). Adica faci un film despre cat e de naspa la tine in tara sau cat de naspa a fost in comunism, ce greu o duc oamenii si alte alea, si pe chestia asta iei premii internationale... in fine, filmele au o valoare artistica dar ca mesaj sau divertisment sunt zero.

Prin vara m-am intalnit cu un prieten, si el mare fan Sergiu Nicolaescu. Din vorba-n vorba, din bere-n bere, ajunge discutia la noul film denumit foarte pompos "SUPRAVIETUITORUL", care tocmai aparuse pe la cinema cu vreo luna, doua inainte.
-Bai, cum sa nu vezi filmul asta, tu pe ce lume traiesti? imi spune tovarasul vizibil scarbit de atitudinea mea pasiva fata de noua creatie artistica a marelui regizor.
Acuma chiar ma convinsese ca eu traiesc intr-o lume paralela, in care inca nu s-a auzit de continuarea seriei cu comisarul invincibil. Cum nu sunt un fan al cinematografelor de provincie (de altfel, pana se va finaliza mall-ul de la gara cu cele cinci cinematografe promise, singurul inca functional mai e Tiglina, care e in acelasi local cu discoteca Vip , unde pana au schimbat canapelele mirosea ca intr-o buda publica si unde e semnul mare cu fumatul interzis la intrare, dar la fiecare canapea in fata e o masa si un cos de gunoi din ala cu scrumiera deasupra asa ca iesi de acolo mirosind ca pompierul), am optat pentru descarcarea de pe net a filmului.

Buun, pe odc caut supravietuitorul. Rezultate garla. Descarc cateva.... incepe cu universal studios... ma loveste.... eu stiam ca e facut la media pro pictures..... ma lamuresc cand apare Bruce Willis peste cateva minute.

Enervat, caut iar pe odc. Gasesc ceva mai plauzibil "Supravietuitorul, cu Sergiu Nicolaescu". Asta e! .... ba, da' de cand joaca nea Sergiu cu Bruce Willis in acelasi film?

Mai caut o data. De data asta "Supravietuitorul ala adevarat cu Sergiu Nicolaescu, nu e cu Bruce Willis" Impresionant....

Intr-un final reusesc sa dau de film. Neavand timp atunci, am apucat sa-l vad acum cateva zile.
M-a impresionat, insa intr-un sens neplacut.
Pe scurt, pentru cei care nu ati vazut filmul (nici nu va recomand sa pierdeti timpul cu el), e vorba despre o continuare nereusita la seria comisarului Moldovan/Miclovan. Dupa venirea comunistilor la putere, comisarul ajunge detinut politic la Fagaras. Aici mai ajunge si un afacerist impatimit al jocurilor de noroc (Goldberg parca). Gardienii din penitenciar, condusi de un colonel, joaca un fel de ruleta ruseasca, Goldberg intermediindu-le schema, gasind detinuti dispusi sa-si riste viata pentru niste conditii mai bune, printre care si comisarul, care (aici o da grav de tot in sf-urile lui obisnuite) reuseste sa supravietuiasca pana si la 5 cartuse din 6. In fine, intervine gratierea detinutilor politici, si comisarul, mult imbatranit, ajunge "undeva in Europa", prin anul 1978, la invitatia lui Goldberg, care dupa gratiere ajunsese proprietarul unui hotel in care organizau campionate de duel in genul ruletei rusesti. Comisarul participa si el, se intalneste (uimitor, nu?!) cu un taximetrist roman (de fapt eu cred ca doar stia romaneste, ca dupa ce primeste un milion de dolari pe d-a moca se intoarce la comisar si ii da inapoi) si cu Limba (cum, nu-l stiti pe Limba? Ala de era informatorul comisarului, ala de sutea portofele in gara de nord, ala de i-a taiat Paraipan sfarcul nasului?.... )
Aici actiunea se complica si apar elementele care au compus ideea filmului. Comisarul se intalneste cu un vechi prieten cantaret, Cristian Vasile, care participa si el la duel. Firul epic este destul de des si enervant intrerupt de secvente rememorative care vor sa explice evolutia relatiei dintre cei doi si Golddberg si de scene de cabaret care nu au nicio legatura cu actiunea filmului, scene in care Loredana canta si isi expune bulanele dezgolite, si care devin repede iritante. (din cate am auzit, barbat-su e mare in functie pe la Media Pro si trebuia sa o promoveze si pe ea intr-un film, nu? ce daca ceea ce face ea nu are legatura cu actiunea, hai, nea Sergiule, da-i si ei 10 minute ca nu dai de la tine...)

Ileana Lazariuc trebuie sa recunosc ca e buna cu spume, coloreaza jumatate din film, mai ales ca am avut si noi ocazia sa vedem pentru cateva secunde ce a vazut si Tiriac Jr.

In fine, ce se intelege e ca astia doi, comisarul si cantaretul, au fost buni prieteni, Lazariuca a fost iubita cantaretului, asasinata de Goldberg in tinerete pentru ca nu mai vroia sa contracteze cu el.
Comisarul se intalneste cu doi fosti dusmani pe care ii lichideaza fara macar sa transpire. Goldberg aranjeaza ca in duel comisarul sa se impuste cu cantaretul. Iar o da in sf-uri si cei doi scapa de fiecare data pana se ajunge la 5 cartuse, cand cantaretul se sinucide, imediat apare taximetristul cu politia, iar comisarul scapa printre ei si il cauta pe Goldberg, care ajunge la seful lui (oare de ce nu ma mir?) colonelul de la penitenciar, care il impusca pentru ca a zapacit treburile. Comisarul ajunge si el la colonel, il ameninta cu revolverul si decide sa ii dea o sansa, asa cum si el i-a dat in penitenciar, asa ca lasa doar un cartus in butoias, rasuceste si trage, in timp ce colonelul apuca si el sa puna mana pe un pistol. The end. In coada de peste, nu se stie cine pe cine.... probabil ca daca mai traieste nea Sergiu cativa ani vom vedea continuarea la Supravietuitorul, ceva gen comisarul nimereste cartusul si colonelului nu-i percuteaza, cel putin mie asa mi-a lasat impresia.
In final, nea Sergiule, eu zic sa-l lasi pe comisar in pace sa se odihneasca.... si cred ca mai bine ai face continuarea la Zile fierbinti, nu de alta, dar tot e criza economica.