Profu' de conta

Privind tabloul de mai sus mi-am adus aminte de o intamplare din vremea facultatii, intamplare al carei element central este contabilul si in acelasi timp profesorul de contabilitate ilustrat in tablou.

Eram un student la drept, amarat, din provincie, aterizat din greseala la Bucuresti. Prin anul doi, daca-mi aduc bine aminte, am facut o disciplina care se numea ceva gen bazele contabilitatii, oricum, tot un fel de contabilitate. O materie total aiurea in curriculum, dar care, ca toate disciplinele puse de umplutura prin scolile romanesti, era tinuta de unul dintre cei mai tafnosi si rai profesori pe care i-am avut. Adica era chiar un motiv de mandrie sa fii restantier la conta', daca treceai cu 5 erai cel mai jmecker, si daca luai 6 sau 7 ( ca mai mult nu vedea nimeni) chiar dadeai de banuit ca ai carat cateva kile/litri buni de referat la prof.

Ei bine, profu' era un tip foarte tantos si intepat, fiind un profesionist in materia lui stia ca nimeni nu are cu ce sa dea in el. Stia foarte bine ce stia. Era foarte greu sa discuti cu el si doar putini norocosi se bucurau de acest privilegiu. La cursuri avea pretentia la prezenta de 100%, la fel ca si la seminarii. Daca vroiai sa-l intrebi ceva, era cea mai mare greseala sa-l intrerupi, trebuia sa ridici mana, el te vedea, si dupa ce isi termina ideile te lasa sa zici ce aveai pe suflet. Daca il intrerupea cineva era jale, ca avea un mare defect, acela de a tine minte chipuri. Partea proasta la faza asta e ca mai avea un defect mare, ala de a tine minte nume si a le asocia cu chipurile. Adica daca te tinea minte de la curs, la seminar afla cum te cheama si la examen aflai si tu ce insemnau toate astea. Pe langa asta, daca lipseai la un curs te tinea minte si riscul era maricel ca pe la examen sa te trezesti cu o nota calculata la procentul de prezenta. Privindu-l te baga in sperieti. Doar ca mai avea un defect, de data asta in detrimentul lui. Era fonfait.

La un curs, (cu stornarea parca, nu-mi aduc bine aminte) profu' tot scria el operatiuni cu conturi pe tabla, explicand in acelasi timp. Un coleg, oltean de felul lui, (adica era din Craiova), cam neinspirat si din topor, ridica mana. Acu' daca aveai nelamuriri si intrebai pe colegul, profu' tot ca pe o intrerupere o lua, si vai de aia de vorbeau. Asa ca singura modalitate de lamurire era sa-l intrebi pe el. Termina profu' de stornat sau ce facea pe acolo, il vede pe asta cu mana pe sus.

-Zi.

Se ridica el usor din banca, mai cu frica...

-Dom' profesor, ma scuzati, eu nu inteleg, alea sunt posturi sau costuri?

-Fhosthuri, ma, ce nu-ntelegi?...

-Pai... posturi sau costuri?

-Fhosthuri, ma... un fhosht, doua fhosthuri, trei fhosthuri...

Inutil sa spun ca incercam cu un alt coleg din rasputeri sa-l tragem pe asta inapoi in banca si sa-l facem sa taca, in timp ce toata sala incerca sa se abtina sa nu pufneasca intr-un un ras generalizat, care probabil ar fi atras porecla promotiei printr-o descriere cam asa "cei mai prosti la contabilitate. Niciunul nu a trecut examenul". Numai ca profu' ne-a vazut si si-a mutat atentia asupra noastra.

-Ce aveti, bai cu baiathul?...

Noi ca nu, ca ii explicam noi dupa ora, sa nu intrerupa cursul prea mult cu intrebarile lui etc... ce mai, calcaseram pe bec si gata.

Bineinteles ca la examen am luat amandoi 4. Olteanul la fel. Probabil s-o fi prins profu' intr-un tarziu care era nelamurirea lui. In septembrie tot intepat, tot de sus, de la inaltimea batului infipt in dos, ne-a intrebat parinteste :

-Ce fatheti, baieti? Sa va threc thau nu in anul threi?

Tabloul “Corneliu Baba, Portretul unui contabil (profesorul Busuioc)” poate fi vazut in perioada aceasta la Galeriile de arta Artmark. Aceasta poveste a fost scrisa pentru a participa la concursul organizat de Dgeneration.