joi, 26 martie 2009

Criza mamii lor de nesimtiti

Ce ma agaseaza tare mult cand ascult la radio in timp ce ma prefac a munci la serviciu este ca din trei in trei cuvint se mentioneaza criza economica la nivel global care ne va inghite pe toti si va aduce cu ea sfarsitul lumii. Si daca omul de rand aude in mod repetat chestia asta, i se fixeaza in subconstient si se pregateste sa moara, cel putin din punct de vedere economic. Acuma stau si ma gandesc cine ar avea interes sa se intample asa ceva.

In fine, hai sa o lamurim care e treaba cu criza in Romania si de ce derularea evenimentelor a dat apa la moara patronilor si guvernantilor nostri in a ne jecmani intr-un mod mult mai barbar ca pana acum. Pentru cine inca nu stie (in ce gaura v-ati ascuns in ultima jumatate de an?!...), criza a pornit de la caderea pietei imobiliare americane, in toamna lui 2008. Adica niste baieti destepti au prabusit un intreg sistem in care ajunsesera sa investeasca si alte state din afara SUA (vezi cazul Islandei). Cum au prabusit sistemul? Pai destul de simplu daca ai bani multi. Bancile americane puteau da credite intr-o veselie, cu mult peste rezerva lor efectiva de bani. Creditele fiind date cu o mare larghete, preturile la case au explodat odata cu cererea, ajungand sa reflecte de multe ori valoarea lor reala. Si cum la ei nu e ca la noi sa trebuiasca sa girezi si cu casa parintilor si a vecinilor pentru a obtine un imprumut, deodata bancile s-au trezit ca au ajuns la limita permisa de creditare, ca oamenii nu mai pot sa dea banii inapoi si nici refinantare nu pot face din cauza atingerii pragului maxim de creditare. Asa ca bancile au devenit peste noapte proprietari peste case, terenuri si autoturisme ale caror preturi erau in cadere libera, cum e si normal intr-o tara civilizata cu o piata flexibila in care oferta s-a umflat intr-o perioada foarte scurta. Asa ca a pornit foamea de bani pentru ca bancile sa poata da iar credite si sa faca profit. Cine a avut interese in prabusirea pietei americane si care au fost interesele alea nu cunosc si nici nu imi bat capul.

Ajungem in Romania, unde treburile au stat intotdeauna pe dos. Aici niste baieti destepti si foarte cinstiti, alesi de popor, au considerat potrivit a vinde pachetele majoritare de actiuni la cam toate bancile romanesti catre banci straine. Adica au instrainat dreptul de a decide asupra unei mari parti din sistemul economic roman. Decizie care din capul locului se vedea a fi gresita, insa mirajul sumelor fabuloase oferite la licitatiile organizate a inchis gura multor analisti.

Cum spuneam, in Romania totul e pe dos. De ce? Pai in primul rand bancile straine fiind in foame de bani reali, au tras cat s-a putut de la filiale, adica de la sediile bancilor din Romania controlate de ele (mai ales de catre bancile austriece). Si nu au tras lei, ci euro sau dolari, in functie de tara bancii mama, diminuand considerabil resursele de valuta din tara noastra, fapt care a dus la o urcare rapida a euroiului si dolarului de la 3,6-3,7 lei pe euro in septembrie la 4,3 chiar 4,4 in decembrie, si de la 2,1-2,3 lei pe dolar in septembrie pana la chiar 3,3 lei in decembrie. Pe langa efectul asta care a facut ca multi sa nu-si mai permita achitarea ratelor pentru creditele in valuta, filialele autohtone au cam incetat creditarea. Asa ca circuitul economic s-a blocat in domeniile unde imprumutul este singura cale de achitare a unui pret, respectiv imobiliar si auto. Adica li s-a dat peste nas rechinilor care vindeau apartamente in colentina la pretul celor din Londra cu vedere spre Big Ben.

La nivelul omului obisnuit insa treaba e si mai grava. Fiindca la televizor nu se vorbeste decat despre criza, patronul deja se vede in faliment, motiv pentru care se crede nevoit sa mai reduca din numarul angajatilor sau din salariul acestora (care daca nu ar muci fara forme legale ar putea face gura, dar cei mai multi nu pot comente pentru ca somajul ii paste daca zic ceva). Asa ca nesimtitul se apuca sa dea afara si sa taie din salariile si asa de mizerie (acuma are si omul dreptate, cum sa-ti faci vila si gipan in doi-trei ani daca dai la angajati salariu la nivel european... mai bine le dai 5-6 milioane pe luna si fara carte de munca, nu?)

Guvernantii nostri au gasit solutia slvatoare... un imprumut masiv de la FMI. De ce avem nevoie de banii astia? Nimeni nu pare sa stie. E bine sa fie acolo. Nu ca in timpul asta ar produce dobanzi, dar ce le pas alor cand prostii care i-au ales vor plati. Solutia petnru scoaterea tarii din criza a fost gasita. Uraaa.... Fara indoiala ca de la FMI vor fi impuse niste conditii greu de indeplinit si care vor supune populatia la sacrificii si mai mari. De fapt, in foarte multe cazuri imprumuturile de la FMI s-au dovedit niste credite neperformante care au inrobit tari pe perioade lungi (faze gen depozitarea deseurilor radioactive pe teritoriul unei tari in contul unei parti din datorie si multe altele care sunt prezentate in filmele de teorie a conspiratiei). Banii se vor scurge in gauri negre gen Elena Udrea sau Bechtel, fara a se face ceva concret cu ei. Se vor da catre filialele bancilor straine, cu obligarea acestora in a nu ii scoate din tara, desi aceasta obligatie este ilegala si in mod cert nu va fi respectata. Asa ca peste cativa ani ne vom trezi ca cele aproape 20 de miliarde se vor fi topit in neant si FMI-ul ne va bate la usa ca vrea banii inapoi. Plus dobanda. Asa ca nu ne va ramane decat sa le dam raul si ramul tarii, ca noi vom fi in fundul gol. In tara politicienilor corupti si a patronilor nesimtiti care nu inteleg ca binele de lunga durata este binele general, nu doar bunastarea lor.